Performanţa certificată contează!
Text Size
21 May, 2019

Certificare SR EN ISO 14001:2015

Sistemul de Management al Mediului


Protejarea mediului înconjurător trebuie sa fie unul dintre obiectivele fiecărei companii, în condițiile în care integrarea României în Uniunea Europeană va introduce noi constrângeri legate de acest aspect.

Introducerea unui Sistem de Management de Mediu (pe scurt SMM) nu este rezervată doar organizațiilor mari sau celor internaționale. SMM-ul poate fi implementat în IMM-uri, furnizori de servicii, instituții publice, etc.

Deja, multe organizații și-au implementat și certificat un Sistem de Management de Mediu. Integrarea Romaniei în Uniunea Europeană va introduce, cel mai probabil, obligativitatea certificării unui astfel de sistem pentru multe dintre companii.

Prin desfășurarea proceselor sale, prin fabricarea produselor sau furnizarea serviciilor, orice organizație consumă resurse naturale și utilizează surse neregenerabile de energie și, în același timp, realizează produse secundare sub forma deșeurilor.

Implementarea și certificarea unui sistem de management de mediu reprezintă adoptarea unei abordări sistematice în vederea tratării aspectelor de mediu ale unei organizații. Sistemul de management de mediu constituie un „instrument” util, care permite organizațiilor de orice mărime sau tip să controleze impactul activităților, produselor, serviciilor lor asupra mediului înconjurător.

ISO 14001:2015 solicită unei organizații să declare ceea ce face în privința controlării și reducerii impactului sau asupra mediului înconjurător, să realizeze în practică ceea ce a declarat în politica sa de mediu, să înregistreze ceea ce s-a întâmplat, și să învețe din experiențe.

- Avantajele certificării sistemului  de management de mediu:

  • îmbunătățirea imaginii și a relațiilor publice;
  • cucerirea unor noi piețe de desfacere;
  • câștigarea încrederii părților interesate, inclusiv a autorităților de mediu;
  • îndeplinirea unor posibile criterii de licitație;
  • asigurarea partenerilor și clienților că se respectă legislația de mediu;
  • oferirea încrederii comunității locale în ceea ce privește politica de ocrotire a mediului înconjurător de către societatea certificată.
  • limitarea incidentelor ce implică responsabilitatea juridică a organizației;
  • creșterea prezenței pe piață, cu deosebire pe piața internațională;
  • condițiile de acordare a asigurărilor și a creditelor pot deveni mai avantajoase;
  • satisfacerea cerințelor actuale ale pieței privind realizarea de produse ecologice;
  • câștigarea și menținerea cotei de piață prin promovarea unei imagini organizaționale „verzi";
  • atingerea și demonstrarea unor performanțe de mediu reale părților interesate, printr-un management tehnic și economic al problemelor de mediu;
  • atragerea investițiilor etice;
  • reducerea riscurilor de asigurare;
  • reducerea costurilor prin o mai eficientă utilizare a resurselor și reducerea riscului producerii accidentelor de mediu.

 

Cerere online de certificare

Completează numărul tău de telefon, adresa de e-mail și sistemul dorit, iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp. Mulțumim!

*Sau poţi folosi formularul complet de cerere ofertă, pentru o comunicare mai bună.

**Toate informaţiile colectate prin formular sunt folosite exclusiv de către Total Iso Cert, pentru ofertare şi contact, şi nu în vreun alt scop.